Motto: Buruienile cred că plouă, când o vacă urinează peste ele.

Eugen Ionescu

Dragă Matei, sunt entuziasmat. Astăzi, adică ieri, a conferenţiat în sala de catifea tipa aceea blondă şi masivă ce intenţionează să ne devină primar. Bineînţeles, dacă o vom vota... A vorbit despre ce crezi? Despre orăşelul nostru – ea, care se află aici de nici două săptămâni! După un scurt istoric, de altfel inutil – pe cine mai interesează astăzi istoria când în actualitate sunt atâtea de făcut? –, a trecut la perspective... Ţine-te bine! Perspective europene... Vrea să facă din oraşul nostru, trântit pe malul unui lac – mai mult baltă decât lac! – capitală culturală europeană. Îţi vine să crezi? Tu, care trăieşti de mai bine de un sfert de veac la Paris, poţi să-ţi imaginezi urbea noastră – o cunoşti foarte bine, nimic nu s-a schimbat de când ai plecat din ţară –, zic, poţi să ţi-o închipui capitală culturală? Eu, nu. Şi cu toate astea, poziţia mea politică – în opoziţie faţă de actualul partid de guvernământ şi, volens-nolens, faţă de prietenul nostru Narcis, actualul primar – mă obligă să susţin ipoteticul proiect urbanistic al doamnei Letiţia Criveanu – nădăjduiesc, viitorul primar. Nu, nu sunt ipocrit. Bănuiesc că mai ştii cum e la noi: politica e una şi sentimentele camaradereşti, cu totul altceva. În sfârşit, să revin la subiect. Doamna Letiţia a vorbit cam un ceas pe marginea unui subiect incitant, îmbrăţişat fără rezerve de asistenţă – în multe momente, în delir –, cum va reuşi să facă dintr-un orăşel situat, ca mentalitate, între Occident şi Orient, unul european. Mai mult decât atât: Capitală culturală europeană. Am subliniat cuvintele ca să înţelegi că viitorul primar – Doamne ajută! – a insistat pe acest aspect pe tot parcursul expunerii. Cu detalii concrete, bineînţeles...

Dragă Matei, despre ce să-ţi vorbesc? Vechile metehne ale concitadinilor noştri le cunoşti. Nu s-au schimbat de când tu ai plecat. Ca om al urbei, eu zic că sunt normale – mentalităţile nu se schimbă nici într-o sută de ani! –, dar ca politicieni şi, mai ales, în opoziţie fiind, trebuie să trecem peste patriotismul local. Să le respingem, dacă e nevoie. Să ne însuşim valorile ţărilor civilizate. Una-i una ş-alta-i alta... Cred că-mi dai dreptate.

Să revin la candidata din partea opoziţiei la primăria oraşului, distinsa doamnă Letiţia Criveanu. La ce s-a referit? Rememorez pentru tine punctele forte din programul domniei-sale. De pildă, câinii... Ştiu cât ţi-au lipsit ţie câinii din momentul în care ai plecat, ca diplomat, la Paris. Îmi scriai că, fără ei, străzile capitalei franceze îţi păreau inumane. Nici picior de acest animal atât de prietenos, de docil, de înţelegător, de mioritic. Ţi-am înţeles nostalgia... Dar hai să-ţi vorbesc despre câini. De fapt, încerc să răstălmăcesc ideile doamnei Letiţia Criveanu în legătură cu acest subiect. Astăzi, viaţa acestor animăluţe, afirmă dumneaei, s-a degradat – concluzie absolut obiectivă! La început au fost abandonate pe străzi din varii motive. Nu insist. În conformitate cu tradiţia naţională, au fost numite maidanezi. Corect. Străzile noastre, de când ne ştim, păreau sau chiar erau maidane. Aşa au rămas până astăzi, însă politica urbanistică ne-a determinat pe noi, în primul rând pe politicieni, să le numim străzi. În sfârşit... Doamna viitor primar – dacă va fi votată, Doamne ajută! – a venit cu o propunere inedită. Spectaculoasă, aş zice. Câinii fără stăpân, imposibil de strâns în padocuri, să fie numiţi stradali. Sună mai acceptabil şi elimină din vocabularul urban termenul de mahala. Accepţi şi tu că distinsa doamnă Letiţia Criveanu are dreptate? Citez oarecum din memorie: Libertatea nu le-o putem lua, în schimb, numele generic trebuie să fie în consens cu moderna mentalitate europeană; mahalaua e prea orientală, strada are conotaţii occidentale. Una-i una ş-alta-i alta, dragă Matei. Trebuie să fii de acord!

Scumpe prieten, mă clatin..., mă clatin rău de tot. Sunt bun amic cu primarul Narcis – am copilărit împreună, am urmat aceleaşi şcoli –, dar, politic, mă aflu în opoziţie şi asta vine ca dracu, ştii? Între patru ochi – la mine acasă sau la el – ne punem de acord în multe privinţe, în schimb, în viaţa publică trebuie să ne prefacem nemulţumiţi unul de celălalt, eu de ceea ce gândeşte el, şi viceversa! Şi ne mai şi înjurăm, când este cazul, ca în conflictul recent al statuilor reprezentând foste personalităţi ale orăşelului nostru sau altele care au trecut prin urbe, împrospătându-ne aerul balcanic: Caragiale, Iorga, un rapsod popular cunoscut şi câteva doamne al căror rol, în trecutul îndepărtat, nu prea l-am înţeles. De acord, istoria trebuie cunoscută de contemporani... Conflictul a izbucnit imediat după plantarea statuilor în punctele nodale ale oraşului – prost alese, după părerea opoziţiei – fiindcă a necesitat demolarea unei berării celebre în urbe: La doi arici, desfiinţarea unui chioşc de ziare şi închiderea unui anticariat. Sigur, în sinea mea, am agreat ideea primarului Narcis – fost filolog, ca şi mine – însă, fiind în opoziţie, m-am întrebat cum trebuie reacţionat la hotărârea luată... Una-i una ş-alta-i alta, nu-i aşa? Viitorul primar – Doamne ajută!... –, doamna Letiţia Criveanu a avut o idee genială: dacă va câştiga alegerile, nu se va opune prezenţei statuilor în oraş, chiar dacă Iorga, Caragiale, rapsodul şi cele câteva doamne n-au avut nicio legătură cu istoria urbei noastre. În schimb, statuile vor fi îmbrăcate în costume populare de epocă şi prezentate astfel europeanului trecător prin micul nostru oraş. Râzi? De acord, în nicio ţară din lume nu se îmbracă statuile, dar cum să ieşi altfel în evidenţă într-o Europă în care originalitatea prezentării şi nu istoria contează enorm? Una-i una ş-alta-i alta, dragă Matei, trebuie să accepţi că se justifică ideea doamnei Criveanu, sperăm, viitor primar. Intervenţia domniei-sale la posturile de televiziune locale şi centrale a avut un efect imens asupra electoratului. Puterea s-a bâlbâit, a formulat câteva motive de împotrivire incoerente şi cam atât. Numai primarul Narcis, la un pahar cu vin în grădina casei lui, a râs şi m-a luat peste picior: „Caragiale în costum popular! Şi Iorga! Şi doamna Farago! Dar la ei v-aţi gândit? Nu se vor răsuci în mormânt?”. Până la urmă, singurul argument pe care l-a acceptat a fost unul politic. I-am spus: „Narcis, nu fă pe naivul! Doar ştii cum vine cazul: opoziţia combate puterea şi viceversa. Voi aţi prezentat statuile nud, noi le vom îmbrăca. Cum să sugerăm altfel străinilor că respectivii au fost români autentici? Crezi că cineva din afară i-a studiat? Eu mă îndoiesc”. Aici, a fost de acord.

Scumpe Matei, nu-mi imaginez cum e la Paris, în campaniile electorale. La noi, primarul Narcis, în discursul electoral de alaltăieri, a reiterat mai vechile lui promisiuni din urmă cu patru ani. I-au lipsit banii să le ducă la bun sfârşit, dar, cu siguranţă, o va face în viitorul mandat. Imaginează-ţi, Matei, în ce lume trăim! Credulii îl aplaudau. Oamenii continuau să se lase ademeniţi de promisiunile electorale ale puterii: locuri de muncă în întreprinderile care au dispărut, investiţii străine cu investitori inexistenţi, repararea liniei de tramvai. Nu pricepeau, în schimb, ce beneficii va avea oraşul dacă Iorga, Caragiale şi cele câteva doamne pe care istoria le-a cam uitat vor purta costume populare peste mădularele din piatră, oricum... Ignorau, cu bună ştiinţă sau fără, specificul naţional! Or, Europa nu doreşte s-o imiţi, ci să-i oferi ceva nou, ineditul, cum am mai spus.

Drag şi unic prieten, dacă Dumnezeu va fi cu noi, dacă electoratul va fi cu noi, viaţa orăşelului nostru va fi de nerecunoscut, cum bine a punctat doamna Letiţia Criveanu, viitorul primar cu deschidere europeană. În primul rând, va transforma oraşul în metropolă (la început, numai cu numele, este firesc). Străinii preferă să investească în metropole, ştii prea bine şi tu care ai ales să-ţi muţi afacerile în Cetatea Luminii, la Paris. Însă pentru a reuşi, suntem conştienţi, va trebui să schimbăm ceva. Mentalitatea oamenilor. Vechea putere vrea s-o păstreze, noi o dorim altfel. Vom înlocui tot ce-a creat vechiul sistem cu propriile noastre idei (în fond, ale doamnei Criveanu, viitorul primar): de la carosabil şi trotuare până la parcuri şi cursul râului de la marginea oraşului. Acestuia, îi vom devia cursul prin zona centrală a urbei – promisiune fermă a candidatului nostru la primărie –, ca Sena, Tamisa sau Dâmboviţa bucureşteană. Şi legat de asta... La Praga, există un pod peste Vâltava pe care au fost plantate statui de epocă aproape la fiecare pas. Doamna viitor primar a promis că va construi şi la noi mai multe poduri, fiecare cu specificul său: statui de domnitori, oameni de ştiinţă şi filosofi, oameni de cultură care ne-au marcat specificitatea. Contemporanii vor fi reprezentaţi de cei care vor executa operele de artă: sculptori, pictori şi confecţionerii de costume populare pentru statui. Sigur, dragă Matei, nu-i vom uita nici pe majoritarii concetăţeni, cei care ne-au girat cu votul lor. Conform tradiţiei locale şi naţionale, aceştia vor solicita locuri de muncă, condiţii de viaţă decente, mă rog, tot tacâmul; ca în fiecare campanie. Îi înţelegem şi pe ei. Nu vom neglija, în schimb, cultura autentică fiindcă, la urma urmei, istoria se scrie cu acte de cultură perene, nici cu pieţe de zarzavat şi nici cu târguri de vite. Una-i una ş-alta-i alta... Şi-n definitiv, la noi, chiar dacă uneori ne-am mai plâns, n-a murit nimeni de foame. Dar despre ce vorbesc? Cunoşti şi tu realitatea de pe plaiurile natale, chiar dacă astăzi trăieşti la Paris şi tânjeşti după ţara ta... Închei aici...

Al tău care te doreşte revenit în viitoarea Capitală culturală europeană, consilier al primăriei locale, şi, probabil, într-un alt mandat, viceprimar sau primar fiindcă totdeauna este nevoie de oameni noi. Şi, de ce nu, de promisiuni noi.